Program software specializat pentru evidența materialelor, manoperei, devizelor, intrărilor și ieșirilor de aparate, a consumurilor și realizărilor personale și de firmă pentru ateliere de reparații electronice și electrocasnice.
Oferim o soluție viabilă pentru unități de service, nu doar un program software !
Datorită experienței acumulate în comunicarea cu clienții existenți ai programului Eragon Electroservice, putem asista clienții noi în implementa unele proceduri care pot crește eficiența în derularea activității, chiar dacă acele proceduri pot diferi de cele cu care unitatea de service și depanatorii săi s-a obișnuit, în decursul derulării activității notate pe registre manuale sau pe fișe tip carton. Efortul de trecere la proceduri noi, mai automatizate, merită făcut în toate cazurile.
Suport inițial de 30 de zile GRATUIT pentru tot personalul.
Oferim suport atât pentru simpla utilizare a programului, cât și pentru implementarea procedurilor necesare eficientizării activității, GRATUIT, în primele 30 de zile de la achiziționarea programului și implementarea sa în activitatea de zi cu zi a unității de alimentație publică.
Instruirea personalului în utilizarea programului, inclusiv în operarea calculatorului, dacă este nevoie, este inclusă în prețul programului și suportul inițial de 30 de zile.
După trecerea perioadei inițiale de 30 de zile, suportul se oferă contra cost, în baza unui abonament lunar sau ca intervenție în fiecare caz, după cum se solicită de către client.
Efort minim, eficiență maximă
Toate programele Eragon Software sunt bazate pe mentalitatea conform căruia utilizatorii să fie nevoiți să efectueze cât mai puține operațiuni cu putință, și restul să le facă programul automat, sau la cerere prin clic pe un buton, crescând astfel la maxim eficiența întregii activități.
Cerințe de sistem
Sistem de operare Windows (Xp, Vista, 7, 8, 10)
Rezoluție minimă ecran 1200x800
Spațiu stocare harddisk (HDD) minim 50Mb
Procesor: minim 500Mhz
Protecție împotriva furtului
Toate programele Eragon Software sunt protejate împotriva copierii de pe un calculator pe altul și rulează în mod exclusiv pe calculatorul pe care au fost instalate inițial, protejând suplimentar datele stocate de fiecare program.
Licențele de utilizare se acordă în mod neexclusiv și netransferabil.
Deținătorii unei licențe valide primesc asistență gratuită dacă din cauza unei modificări de configurație a sistemului un program licențiat Eragon Software se opresc din funcționare.